PAduri virgine: plan de management pentru situl UNESCO Cheile Nerei-BeuSniTa
Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița adăpostește unele dintre cele mai sălbatice și naturale făgete din Carpați. Prin decizia Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din 12 iulie 2017, de la Cracovia, o suprafață de 4 292,3 hectare de pădure seculară de fag din cadrul parcului, inclusă într-o zonă tampon de 5 959.9 hectare, a fost introdusă în patrimoniul natural UNESCO, pentru a-i fi păstrată deosebita valoare universală.
Componenta nominalizată UNESCO este inclusă în zona de protecție strictă a Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița. Însă, impacturile antropice existente și posibil exercitate nu au fost evaluate la nivelul fiecărei componente, astfel încât, până acum, nu au putut fi elaborate măsurile specifice de management.
În cadrul proiectului POIM Cheile Nerei-Beușnița, se vor determina, inventaria și carta impacturile antropice asupra ecosistemelor cuprinse în componenta sitului, urmând să fie elaborate măsurile de management necesare care să asigure diminuarea acestora și să garanteze menținerea valorii universale unice care a dus la nominalizarea UNESCO. Aceste măsuri vor cuprinde și o latură de conștientizare a populației locale și a turiștilor și încă una care va viza ecoturismul din zonă.
Despre situl UNESCO Cheile Nerei-Beușnița
Datorită limitelor naturale aflate pe culmi și localizării într-o zonă montană izolată și greu accesibilă, dinamica naturală a zonei nu a fost perturbată, de-a lungul secolelor. Singurele excepții înregistrate au fost legate de folosirea codrilor ca adăpost de către sătenii zonei, în timpul invaziilor turcilor, și de traversarea lor, ocazională, de către păstori și de animalele lor. (Turcu and Merce, in Kirchmeir et Kovarovics 2016)
Specia dominantă de arbori este fagul (Fagus sylvatica). Valoare excepțională a sitului este dată de exemplarele spectaculoase de alun turcesc (Corylus colurna) și tisă (Taxus baccata), de multitudinea speciilor termofile de influență ilirică, submediteraneeană și balcanică, precum și de prezența numeroaselor peșteri și izvoare petrifiante cu formare de travertin. Toate acestea dau o notă unică suprafeței aflate în patrimoniul UNESCO și întregului parc național.
Speciile de fungi precum Hericium coralloides și Oudemansiella mucida sunt indicatori clari ai gradului înalt de naturalitate ce caracterizează aceste făgete seculare. Zona este foarte importantă și datorită faptului că aici au fost identificate, până în prezent, peste jumătate din speciile de orhidee spontane prezente în România. Alte specii protejate, întâlnite frecvent, sunt Ruscus hypoglossum (cornișor) și R. aculeatus (ghimpe).
Datorită limitelor naturale aflate pe culmi și localizării într-o zonă montană izolată și greu accesibilă, dinamica naturală a zonei nu a fost perturbată, de-a lungul secolelor. Singurele excepții înregistrate au fost legate de folosirea codrilor ca adăpost de către sătenii zonei, în timpul invaziilor turcilor, și de traversarea lor, ocazională, de către păstori și de animalele lor. (Turcu and Merce, in Kirchmeir et Kovarovics 2016)
Specia dominantă de arbori este fagul (Fagus sylvatica). Valoare excepțională a sitului este dată de exemplarele spectaculoase de alun turcesc (Corylus colurna) și tisă (Taxus baccata), de multitudinea speciilor termofile de influență ilirică, submediteraneeană și balcanică, precum și de prezența numeroaselor peșteri și izvoare petrifiante cu formare de travertin. Toate acestea dau o notă unică suprafeței aflate în patrimoniul UNESCO și întregului parc național.
Speciile de fungi precum Hericium coralloides și Oudemansiella mucida sunt indicatori clari ai gradului înalt de naturalitate ce caracterizează aceste făgete seculare. Zona este foarte importantă și datorită faptului că aici au fost identificate, până în prezent, peste jumătate din speciile de orhidee spontane prezente în România. Alte specii protejate, întâlnite frecvent, sunt Ruscus hypoglossum (cornișor) și R. aculeatus (ghimpe).